Școala Naomi

$

Echipa

ECHIPA ASOCIAȚIA MANNA

Cine are o inimă deschisă pentru Dumnezeu, acela are o inimă deschisă și pentru alții. Slujirea nu mai poate fi o posibilitate. Ea este un imperativ!
De noi depinde dacă lăsăm această dragoste a lui Dumnezeu să intre în viața noastră!

ADINA COSTA – Președinte Asociația Manna

Director Școala Naomi, Director Revista Naomi

și

MARIUS COSTA – Vicepreședinte Asociația Manna

Membri fondatori

Credem că acolo unde inima este deschisă pentru Dumnezeu, se deschide și pentru oameni.
Pentru Adina și Marius Costa, slujirea nu este o opțiune, ci un mod de viață – un imperativ al dragostei lui Hristos care transformă inimi, familii și comunități.

Adina Costa este președinte al Asociației „Manna – mână în mână”, director al Școlii și Revistei Naomi, și o femeie cu o inimă dedicată lui Dumnezeu, familiei și celor din jur. Învățătoare cu vocație și mamă a patru copii – Lucas, Filip, Caleb și Gloria – Adina își trăiește chemarea cu pasiune, atât în clasă, cât și în slujirea din Biserica Penticostală Speranța Ștei. Convinsă că iertarea naște dragoste și dragostea aduce transformare, visul ei este acela de a vedea familii întregi restaurate, generații formate pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu și femei care trăiesc în armonie cu designul Creatorului.

Marius Costa, vicepreședinte al Asociației Manna, este nu doar un sprijin neclintit pentru Adina, ci și un partener activ în viziunea comună de slujire. Antreprenor cu inimă pentru Dumnezeu, Marius contribuie la consolidarea proiectelor Manna prin înțelepciune, stabilitate și o credință puternică. El crede în puterea unității în familie și în impactul unei vieți trăite în slujba semenilor.

Împreună, Adina și Marius formează o echipă dedicată și o familie unită în credință. Prin Asociația Manna – Mână în Mână, își doresc să fie o extensie a dragostei lui Dumnezeu în viețile celor din jur – o mână întinsă spre inimile care au nevoie de speranță, vindecare și direcție.

EMANUELA PENCU – Secretar Asociația Manna

Membru fondator

și

FLORIN PENCU – Membru Asociația Manna

Căsătoriți de 22 de ani, Emanuela și Florin Pencu trăiesc împreună o frumoasă poveste de viață, credință și familie. Sunt părinții a trei fete și bunicii unei nepoțele care le umple viața și inimile de bucurie. Locuiesc în Craiova, orașul în care au crescut profesional, dar și spiritual.

Emanuela Pencu este medic stomatolog, licențiată a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Sub halatul alb se află un suflet blând și generos, o femeie care tratează nu doar dinții, ci și inimile celor care îi trec pragul. Pentru ea, profesia este o chemare, iar grija pentru oameni merge dincolo de gesturile medicale – este o formă de iubire practică, concretă, care vindecă. Pentru familia ei, Emanuela este sprijinul de zi cu zi, o mamă atentă și o soție devotată, mereu cu inima deschisă spre nevoile celorlalți.

Florin Pencu este profesor de istorie, cu o profundă pasiune pentru educație, cuvânt și oameni, licențiat al Facultății de Științe Sociale, specializarea Istorie, din cadrul Universității din Craiova. Este specialist în Comunicare și Relații Publice, licență obținută în urma absolvirii Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, unde a mai absolvit și un master în Comunicare managerială și resurse umane. Este, totodată, absolvent al masteratului Români în istoria Europei la Universitatea din Craiova. Este omul care pune preț pe dialog, pe valori, pe formarea tinerilor. În tot ce face – la catedră, în familie sau în comunitate – aduce echilibru, bun-simț și un zâmbet sincer.

Împreună, Emanuela și Florin formează o familie așezată, în care dragostea, credința și respectul reciproc sunt fundația fiecărei zile. Sunt oameni calzi, apropiați, care inspiră prin simplitatea și autenticitatea cu care trăiesc.

CORNELIA FĂRCAȘ

Director adjunct Școala Naomi, Director tehnic Revista Naomi

Membru Asociația Manna

Cornelia Fărcaș are o viziune clară, credință profundă și o pasiune autentică pentru a pune tehnologia în slujba lui Dumnezeu. Soție și mamă a doi băieți, Alex și Paul, reușește să îmbine armonios viața de familie cu implicarea profesională și dedicarea față de comunitate.

În prezent, Cornelia este director adjunct al Școlii Naomi și director tehnic al Revistei Naomi , unde coordonează două platforme digitale esențiale:

* Școala Naomi – un program de echipare prin cursuri și ateliere pentru dezvoltare spirituală și personală.
* Revista Naomi – un spațiu online dedicat femeilor creștine, cu articole, mărturii și conținut care zidește;

Cu o carieră solidă în IT, Cornelia este programator, având o vastă experiență în crearea de aplicații web pentru companii interne și internaționale. Profesionalismul ei este definit de excelență tehnologică, inovație și orientare spre soluții durabile.

În tot ceea ce face, Cornelia crede cu tărie că tehnologia poate deveni un instrument al transformării atunci când este ghidată de valori și pusă în slujba Împărăției lui Dumnezeu.

ELLY PĂTRAȘCU

Asistent Manager Școala Naomi, Director Revistă Școala Naomi, Lider grupă mică

Membru Asociația Manna

Elly Pătrașcu este, înainte de toate, o iubitoare de Dumnezeu și de oameni. Cu o inimă sensibilă și un dar aparte pentru cuvântul scris, Elly transformă gânduri și trăiri în mesaje care zidesc și inspiră.

Absolventă de Jurnalism și Comunicare Media, îmbină pasiunea pentru scris cu chemarea de a sluji prin darurile primite de la Dumnezeu – talent, empatie și profunzime.

Pe lângă scris, Elly are o dragoste sinceră pentru copii. Ori de câte ori are ocazia, se implică cu bucurie în lucrarea cu cei mici, dorindu-și să semene Adevărul în inimile lor fragede, acolo unde valorile lui Dumnezeu pot prinde rădăcini adânci și trainice.

Pentru Elly, scrisul și slujirea merg mână în mână – o formă de închinare și iubire care aduce lumină, atât în paginile citite, cât și în viețile celor pe care îi atinge.

BIANCA BERCEA

Secretar Școala Naomi

Membru fondator

Numele meu este Bianca Anamaria Bercea, am 31 de ani și sunt căsătorită cu soțul meu, Claudiu Bercea. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii minunați: Zara, o fetiță plină de viață în vârstă de 4 ani, și Zian, mezinul familiei noastre.

Locuim în satul Craiva, județul Arad, iar ca familie, suntem parte din comunitatea Bisericii “Sfânta Treime” din Beiuș, loc în care Îl slujim pe Dumnezeu cu recunoștință și bucurie.

Din vocație și pasiune, sunt profesor pentru învățământul preșcolar, dedicată educării și formării copiilor în primii ani atât de importanți ai vieții. Iubesc ceea ce fac și cred cu tărie că fiecare copil are un dar unic, pe care merită să-l descopere și să-l cultive într-un mediu cald, încurajator și plin de dragoste.

ECHIPA VACANȚA MANNA

Slujirea cultivă smerenia, atinge inimi și produce roade.

Marius Costa

Darurile pe care Dumnezeu mi le-a dăruit sunt pentru slavă Lui și pentru propășirea Împaratiei Sale.

Florin Pencu

Nu țin numaidecât la viață mea, ci vreau să-mi sfârșesc cu bucurie slujba pe care am primit-o de la El.

Claudiu Bercea

Dumnezeu doreste lucrători care să poată duce Adevărul la oameni din orice clasa socială.

VOLUNTARI ASOCIAȚIA MANNA

Chemarea este invitația Lui. Dar, nu doar atât. Este scopul Lui în viața noastră și ne așează în contextul potrivit lucrării Sale, de a- L sluji cu dedicare totală și pentru a ne îndeplini bine slujba.

“ Ea deschide gura cu înțelepciune și învățături plăcute îi sunt pe limba.”

Laura Torjo

Lider grupă mică

Am învăţat să nu uităm să zâmbim şi fiecare moment petrecut alături una de cealaltă, aduce împlinire.

Valentina Bașulescu

Lider studiu biblic

Închinarea îl schimbă pe închinător fiind condus de Duhul Sfânt.

Iulia Bogdanov

Lider închinare

Mi-a turnat în inimă dragostea Sa, m-a făcut un închinător adevărat al Său și iubitoare de oameni.

Rebeca Drăgănesc

Lider grupă mică

Suntem mlădițe ale celei mai perfecte VIȚE – Acesta este Domnul Isus.

Lenuța Gale

Lider grupă mică

Dragostea lui Dumnezeu este mai puternică decât talazurile mării.

Anca Mișcu

Lider grupă mică

VOLUNTARI VACANȚA MANNA

Puterea exemplului din familia noastră – părinții, ne învață cum să raspândim Lumina Soarelui Neprihănirii în contextele în care ne aflăm.

Lucas Costa

Dumnezeu spune despre mine și despre ține: SUNT O CAPODOPERĂ! EȘTI O CAPODOPERĂ

Filip Costa

Nu este suficient să mi se explice despre Dumnezeu, ci să Îl văd pe El manifestat.

Andra Pencu

Sunt rezultatul lucrării mă̂inii lui Dumnezeu, și am fost creată după chipul lui Dumnezeu.

DONEAZĂ

„Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.”
2 Corinteni 9:10-11

ro_RORomanian